Atunci când pregătești un cadou pentru un bebeluș sau mămica primul lucru la care te gândești sunt emoțiile de fericire care le pot împărtăși. Pentru o proaspata mamica, mai ales daca este la prima experienta de acest fel, este foarte important sa se simta sprijinita de cei din jurul ei, indiferent ca este vorba despre familie, prieteni apropiati sau colegi buni. Modurile prin care poti sa-i transmiti un mesaj puternic sunt variate, insa nimic nu se compara cu un cadou care spune o poveste de suflet, pentru ca el va ramane valoros dincolo de trecerea timpului, prin puterea emotiilor pe care le insufla. Îti venim in ajutor, in cele ce urmeaza, cu mai multe idei de personalizare a cadourilor pentru bebelus si proaspata mamica.

Unul dintre cele mai creative moduri de a da o nota personala cadoului pe care il oferi bebelusului este gravarea unui text sau a unei fotografii, pe o bijuterie din aur, precum o bratara cerc pe lant sau bratara bara pe ață care poarta chipul copilului pe el, initialele numelui ori data nasterii, de exemplu. Folosirea simbolurilor pentru a transmite mesaje puternice, cum ar fi un norisor care sa reprezinte visurile si aspiratiile implinite, trifoiul care sa-i aduca mult noroc, o masinuta care duce cu gandul la placerea de a calatori si de a explora lumea, poate fi o alegere inspirata.

Totodata, poti opta pentru clasicele talpite de bebelus, ingerasi, designul sub forma de ursuleti sau veverite ori pentru cel inspirat din desenele animate cu Mickey si Minnie. O bratara din aur personalizata pentru bebelus va ramane cu siguranta o amintire pretioasa peste timp.

Vezi ❤️ AICI ofertele noastre de BIJUTERII DIN AUR PENTRU BEBELUSI

O familie fericita nu este altceva decat un Rai timpuriu”, „De azi, o viata!”, „Al meu” sau un simplu, dar profund „Te iubim” sunt cateva exemple de mesaje pe care le poti grava pe bratara din aur sau argint, pentru a o darui unei proaspete mamici. Indiferent ca ti-e sotie, iubita, sora sau cea mai buna prietena, un cadou inedit ca acesta este felul tau de a-ti arata pretuirea pentru ea. Asa ca un colier cu un pandantiv in forma infinitului, pentru ca atat de mare este iubirea ei, sau care are gravata fotografia bebelusului poate fi un dar de suflet pe care nu-l va uita niciodata.

Personalizarea cadoului pentru bebelus si proaspata mamica este modul tau de a le transmite o poveste de suflet. Mesajele si fotografiile gravate pe bijuteriile din aur sau argint, jucarii, tacamuri ori alte accesorii, obiectele pe care le poti crea chiar tu sunt doar cateva idei pentru ca darul pe care il oferi sa fie altfel, sa transmita un mesaj puternic intr-un stil unic. Pana la urma, nasterea unui copil, dincolo de bucuria imensa pe care o aduce, este un moment care trebuie marcat cum se cuvine.